“Turul II al alegerilor prezidențiale va fi între Iohannis și Barna”

Senatorul PNL, Răducu Filipescu, crede că desemnarea Vioricăi Dăncilă, candidat PSD pentru Președinția României nu face altceva decât să decidă că turul II al alegerilor din iarnă se va ține între Klaus Iohannis și Dan Barna.

 

“Nu-l cunosc pe Barna desfășurându-se într-o campanie electorală. Barna este periculos pentru noi că vine din partea USR, acest curent nou care s-a creat, nu numai în România, chiar și în Europa. Nu este un contracandidat oarecare. Este un contracandidat de băgat în seamă. La ora actuală, consider că este cel mai important contracandidat al lui Iohannis.” – spune Răducu Filipescu.

 

Liderul PNL este de părere că Viorica Dăncilă este ca și învinsă, nu numai din cauza popularității în scădere a PSD ci și pentru că românii au în continuare prejudecăți: “Eu cred că este mult prea devreme să le propui românilor o femeie la candidatura pentru președinție. Cred că mai întâi trebuie să dispară generația care-și amintește de Elena Ceaușescu. Eu aș vota o femeie dacă ar fi o Margaret Thatcher.”

Prima Bicicletă – 2019

Clubul Sportiv Yzo Gym și Călărași Cycling Team organizează anul acesta a V-a ediție a competiției „Prima Bicicletă”, singurul eveniment sportiv de ciclism din Călărași dedicat copiilor cu vârste de pâna la 14 ani.   

Anul acesta micii cicliști vor avea parte de un traseu captivant și aventuros prin Parcul Dumbrava si Gradina Zoologică Călărași. Startul se va da începând cu ora 10:00 în ziua de duminică, 2 iunie.

Fiecare participant va primi un kit de start ce cuprinde printre altele: tricou personalizat „Prima Bicicletă 2019”, numar de concurs cu cip de cronometrare și medalia specială de finisher.

Acest eveniment deosebit de important pentru micii cicliști va avea sprijinul autorităților locale: Serviciul Județean de Ambulanță Călărași, Poliția Locală Călărași, Inspectoratul de Jandarmi Călărași și un număr impresionant de voluntari. În cadrul acestui eveniment se va organiza și o strângere de fonduri pentru o cauză socială.

Menționăm că participarea la eveniment nu presupune o taxă de înscriere sau taxa de participare, bugetul fiind asigurat numai din surse proprii prin sponsorizări.

Evenimentul este inițiat de catre Clubul Sportiv Yzo Gym, organizație non-profit, apolitică, acreditată de Ministerul Tineretului și Sportului, ce promovează sportul în rândul copiilor prin concursuri de ciclism afiliate la Federația de Ciclism din România.

Pentru înscrieri și detalii, vă așteptăm pe pagina oficială de facebook a concursului https://www.facebook.com/PrimaBicicleta

Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

CONCURS LA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA “ DR. POMPEI SAMARIAN” CALARASI

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA “ DR. POMPEI SAMARIAN” CALARASI scoate la concurs in conformitate cu prevederile OMS nr.869/2015, cu completările si modificările ulterioare următoarele posturi vacante de medici:

  • 1 post medic specialist ORL – compartiment ORL – secţia chirurgie generală
  • 1 post medic specialist BFT– compartiment recuperare medicina fizica si balneologie
  • 2 posturi medic specialist medicina interna– sectia medicina interna
  • 1 post medic specialist nefrologie – compartiment nefrologie, sectia medicina interna
  • 3 posturi medic specialist neurologie – sectia neurologie
  • 3 posturi medic specialist cardiologie – sectia cardiologie
  • 3 posturi medic specialist pediatrie – sectia pediatrie
  • 1 post medic primar ATI – sectia ATI
  • 6 posturi medic specialist ATI – sectia ATI
  • 1 post medic specialist ATI – UTS
  • 1 post medic primar epidemiolog – compartiment de prevenire a infectiilor asociate actului medical
  • 1 post medic specialist boli infectioase – compartiment de prevenire a infectiilor asociate actului medical
  • 1 post medic specialist epidemiolog – compartiment de prevenire a infectiilor asociate actului medical
  • 1 post medic specialist radiologie – laborator radiologie si imagistica medicala
  • 1 post medic specialist obstetrica ginecologie – cabinet obstetrica ginecologie-ambulator integrat
  • 1 post medic specialist oftalmologie – cabinet oftalmologie-ambulator integrat
  • 1 post medic specialist BFT – laborator BFT-ambulator integrat
  • 1 post medic specialist psihiatrie – cabinet psihiatrie adulti -ambulator integrat
  • 1 post medic specialist radiologie – laborator radiologie si imagistica, ecograf,computer tomograf -ambulator integrat
  • 1 post medic specialist neurologie – cabinet neurologie -ambulator integrat
  • 1 post medic specialist cardiologie – cabinet cardiologie -ambulator integrat
  • 1 post medic specialist pediatrie – cabinet pediatrie -ambulator integrat
  • 1 post medic specialist psihiatrie – cabinet psihiatrie copii -ambulator integrat
  • 1 post medic specialist pneumologie – cabinet pneumologie -ambulator integrat
  • 6 posturi medic specialist medicina de urgent – U.P.U.
  • 1 post medic specialist psihiatrie – centrul de sanatate mintala
  • 1 post medic specialist boli infectioase – cabinet boli infectioase

Anunt concurs

O Românie Dezvoltată, Stabilă și PROsperă este doar o Românie Europeană! (P)

Fii alături de cea mai performantă echipă politică; o echipă care a demonstrat că poate reprezenta cu mândrie și eficiență România în Europa și în lume. Fii alături de PRO România pentru a avea din nou o bună guvernare în folosul cetățenilor și nu pentru interesul personal al unor politicieni!

Obiectivele PRO România:

PRO România crede că locul nostru este și trebuie să rămână în Europa; că este nevoie să fim mai activi, mai implicați, mai puternici și mai respectați în familia europeană.
PRO România este singurul partid care are o echipă de PROfesioniști, care a guvernat și poate guverna foarte bine această țară. Considerăm că buna guvernare este singura soluție pentru o Românie PROsperă, cu o clasă de mijloc puternică și cu solidaritate socială.
PRO România consideră că rezolvarea decalajelor economice și sociale se poate realiza printr-o abordare PROgresistă și social-liberală care să aducă beneficii pentru toți românii.
PRO România militează pentru o țară puternică și dezvoltată, care oferă românilor din interiorul și din afara granițelor oportunități de viață prin locuri de muncă bine plătite, siguranța pensiilor, servicii de educație moderne și egale, infrastructură și un mediu sănătos.
PRO România va lupta pentru o justiție corectă și independentă, pusă în slujba cetățenilor și nu a celor puternici, o justiție fără greșeli și abuzuri, cu magistrați care se supun domniei legii și sunt responsabili pentru deciziile lor, îndeplinind principalul obiectiv de a-i face pe toți românii egali în fața legii.
PRO România este capabilă să readucă țara noastră pe drumul dezvoltării și stabilității economico-sociale, în rândul familiei europene căreia îi aparținem de drept.
Avem o echipă de PROfesioniști, avem PROiecte concrete și avem viziunea PROdezvoltare de care România și Europa au nevoie azi.

Fii PRO România pe 26 mai!

#MândriCăSuntemEUROPENI

 

Președintele PSD Călărași Iulian Iacomi și Carmen Avram au vizitat o fermă model

Iulian Iacomi, președintele PSD Călărași și Carmen Avram, candidat la europarlamentare, au vizitat, în aceste zile, SC Agrozootehnica Ulmeni. Din delegație au mai făcut parte conducerea ANSVA Călărași, ANAF, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui, directori de deconcentrate. Ferma are o capacitate de 1300 de bovine și a fost înființată în 2014 la Ulmeni. Social democrații au discutat cu specialiștii despre problemele legislative care trebuie rezolvate în scopul eficientizării activității de creștere a animalelor, respectiv elaborarea unor legi adapate la cele europene și care să aducă avantaje crescătorilor români de animale. Carmen Avram a fost informată despre facilitățile pe care ar trebui să le obțină fermierii români din sectorul zootehnic pentru obținerea unei producții mai mari de carne și lapte , despre automatizarea proceselor și soluții moderne pentru hrana animalelor. Iulian Iacomi s-a arătat interesat de dezvoltarea zootehniei și subvenționarea în domeniu, măsuri concrete pe care să le supună atenției colegilor social democrați din comisia pentru agricultură a Parlamentul României și celor care vor începe un nou mandat în Parlamentul European și care trebuie să aducă prosperitatea zootehniei românești și nu a celei străine.

Rareș Bogdan la Alexandria: “Noi o să arătăm PSD ce înseamnă nimicul când ei vor fi nimicul pe 26 mai”

Partidul Național Liberal și-a lansat sâmbătă, la Alexandria, candidații la alegerile europarlamentare, în prezența președintelui PNL Ludovic Orban, a candidaților Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Dan Motreanu, a prim-vicepreședintelui Raluca Turcan, a secretarului general Robert Sighiartău și a multor lideri locali ai PNL.

Lansarea candidaților a avut loc pe un teren privat, oferit cu generozitate de un localnic, în condițiile în care autoritățile locale din Alexandria au refuzat 22să dea aprobare pentru mitingul PNL. Evenimentul de la Alexandria s-a desfășurat sub emoția acestui fapt dar și a participării, la adunarea PNL, a văduvei lui Ilie Gâzea, protestatarul din 10 august 2018, care a murit la scurt timp după ce a inhalat gazele jandarmilor. În amintirea lui, participanții au păstrat un moment de reculegere.

Întâlnirea organizată de PNL la Alexandria s-a bucurat de participarea a aproximativ 2000 de oameni și a fost urmată de un marș prin centrul orașului în timpul căruia liderii și candidații PNL au dăruit lalele galbene și au vorbit cu locuitorii.

Liderii și candidații PNL au acuzat puterea că ține sudul țării în sărăcie și că datoria fiecărui militant al PNL este să le spună oamenilor că vremea PSD a trecut și că își pot recăpăta demnitatea și viața decentă prin votul din 26 mai.

Candidatul de pe primul loc al listei PNL, Rareș Bogdan, a spus: “Am venit aici să eliberăm Teleormanul de sub neo-bolșevicii lui Liviu Dragnea. De când guvernează România, Liviu Dragnea și PSD au spus un singur adevă – că România merită mult mai mult!”

“Copiii voștri au fost alungați, copiii lor s-au îmbogățit. O parte din România a fost alungată în Europa Occidentală de ei. Ce v-au oferit ei în 30 de ani? Nimic. Noi o să le arătăm ce înseamnă nimicul când ei vor fi nimicul pe 26 mai”, a spus candidatul PNL.

Rareș Bogdan a acuzat administrația PSD de la Teleorman că a reușit să aducă în județ doar un milion de euro fonduri europene, în timp ce administrațiile liberale din toată țara au adus sute și sute de milioane de euro pentru proiecte în comunitățile lor.

“De doi ani și jumătate auzim de la PSD și Liviu Dragnea doar despre cum vor să scape infractorii și cât de greu este în pușcărie. Nu auzim un cuvânt despre spitale, școli cu toaletele în curte. În democrație, hoții stau la pușcărie, nu în Parlament, Guvern sau sedii de partid. Nu vă fie frică, Liviu Dragnea pică”, a mai spus Rareș Bogdan.

Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus participanților că PNL garantează fiecărui român că va fi respectat, că va avea o șansă în viață și va fi sprijinit de toate autoritățile statului. “Românii trebuie respectați. Iar PNL o va face. Destul și-au bătut PSD și Liviu Dragnea joc de români, destul au condus prin intimidare, corupție, minciună, amenințând și călcând în picioare demnitatea oamenilor”, a spus Ludovic Orban.

Președintele PNL le-a transmis liberalilor că fiecare zi de campanie va fi foarte grea mai ales în sudul țării. “Știți foarte bine cum satrapii din această zonă duc oamenii la vot, iar uneori scriu procesele verbale înainte chiar ca oamenii să voteze. Vă cer, ca președinte al PNL, să nu pierdeți nicio zi, să ajungem în casa fiecărui român, să vorbim cu oamenii și să le spunem adevărul despre PSD, dar și faptul că votând PNL vor fi respectați”.

Ulterior, conducerea PNL, candidații PNL și participanții la manifestarea de la Alexandria au pornit în marș prin oraș, încheiat după două ore în centrul orașului. “Vreau să vadă Liviu Dragnea și autoritățile locale că, deși au vrut să ne țină prizonieri aici, spațiul public nu este al lor, România este liberă, Teleroman este liber iar Alexandria este a fiecărui român”.

Locuitorii din Alexandria au fost încântați să stea de vorbă cu liderii PNL și candidații liberali, au primit cu drag lalelele galbene oferite și au strigat împreună cu liberalii “Alexandria, trezește-te!”

România în care „se poate”

România împlinește 30 de ani de libertate. În acești 30 de ani, Partidul Social Democrat s-a aflat cel mai mult timp la guvernare, adică mai bine de 21 de ani. PSD este partidul care s-a opus constant modernizării României.

PSD – de la Iliescu la Dragnea – a blocat dezvoltarea noastră și irosit două treimi din acești ani. În toți cei 30 de ani, România liberă și europeană a trăit direct sub amenințarea PSD.

De doi ani și jumătate am fost cu toți martorii unui desant politic fără precedent chiar și pentru PSD. Guvernarea PSD și ALDE a luat România prizonieră. Pesediștii zic că au câștigat alegerile și că asta explică și justifică totul.

Știa România în 2016 că principala preocupare a PSD – ALDE este salvarea lui Dragnea și a acoliților lui de dosarele penale? Nu, pentru că ei nu au spus nimic despre asta.

Românii nu au știut că PSD și ALDE vor ataca Uniunea Europeană ca să-și acopere propriile minciuni și nerealizări, că vor ajunge să refuze fonduri europene, după ce n-au fost în stare să valorifice beneficiile uriașe oferite României de apartenența la UE.   

Știau românii înainte de alegeri că PSD și ALDE vor îngenunchia moneda națională și că asta va scumpi totul? Nu, pentru că ei nu le-au spus nimic.

Știa România că vorbele frumoase despre spitale, școli, autostrăzi, investiții sunt doar minciuni sfruntate vândute în campanie și aruncate la coșul de gunoi odată încheiată ziua votului? Nu, pentru că Dragnea și Tăriceanu nu le-au povestit nimic românilor despre asta.

România nu este proprietatea PSD.

România este țara oamenilor cinstiți și muncitori, cu griji și speranțe, cu familii și prieteni, cu valori și principii curate transmise de la părinți și bunici, cu dorința unui viitor mai bun.

Vreau de acum încolo să vorbesc despre România în care dorim cu toții să trăim, România noastră, România copiilor noștri.

România noastră este europeană și este a tuturor românilor, cu democrație puternică, oameni liberi, valori europene care se îmbină și coexistă armonios cu cele naționale. O Românie cu adevărat demnă, o Românie în primul rând al Uniunii Europene.

România noastră este cea a dreptății. Dreptate pentru toți. Legi făcute pentru toți, nu doar pentru un om sau un grup de privilegiați.

România noastră este curajoasă, unde oamenii văd nedreptatea și luptă împotriva ei în stradă, pe ploaie și frig. Care văd legile strâmbe și se ridică să le îndrepte.

România noastră este o Românie sănătoasă. O țară grijulie și prietenoasă cu oamenii ei, cu spitale moderne, curate, în care românii să se simtă respectați.

România noastră este o Românie competentă și educată, cu școli în care tinerii sunt pregătiți bine și învață lucruri care îi vor ajuta mai târziu să obțină un loc de muncă.  

România noastră este România în care se poate – cu localități unde îți dorești să trăiești și de care ești mândru.

România noastră este România acasă pentru toți românii. O mamă bună pentru cei de acasă și pentru cei plecați afară. Un loc unde îți place să trăiești și să te întorci oricând dorești.

Există speranță pentru o Românie care să fie o sumă a tuturor acestor Românii.

Speranța o clădesc oameni drepți, curajoși, educați și competenți. Ei vorbesc despre lucruri pe care le-au făcut deja. Acești oameni sunt peste tot în România. Mulți dintre ei, o spun cu toată modestia, sunt în PNL, colegi de-ai mei de toată isprava.

Alături de colegii mei, avem la activ bătălii purtate și câștigate în Parlamentul European. Acolo ne-am luptat pentru România și români. Am condus negocierile pentru bugetul Uniunii Europene și am obținut mai multe fonduri pentru România. Am reușit să aducem beneficii pentru IMM-uri românești. Am eliminat taxa de roaming pentru români și pentru ceilalți cetățeni din UE. Am adus bani pentru fermierii noștri păgubiți de pesta porcină, burse europene „Erasmus” pentru tinerii români, am apărat locurile de muncă ale multor compatrioți și independența justiției din România.

Oamenii din PNL au ținut cu România la Bruxelles!

La PNL sunt primari care au reușit să schimbe în bine fața comunităților, au adus bani europeni și i-au folosit pentru ridicarea localităților lor din care oamenii nu mai pleacă, ci vin să trăiască. Orașele pe care le conduc se compară cu orașe cunoscute din Vest. Oradea, Brașov, Cluj, Sibiu, Timișoara, Suceava, Sinaia – sunt exemple care spun o singură poveste: se poate și în România.  

Oamenii din PNL au arătat că se poate în România!

Poți sta în primul rând în Europa dacă aici, acasă, îi pui pe români în primul rând. România europeană înseamnă să fii european aici, la tine acasă. Casa în care îți place să trăiești, să-ți crești copiii și să-ți mângâi bunicii și părinții. Obiectivul PNL este să aducă Europa în România, aici, acasă. Adică să aducem în România standardele de viață, de educație, de civilizație europene.

România mea nu e doar un vis. Există deja câteva Românii născute din priceperea și patriotismul unor oameni buni care chiar există – un patriotism curat, nu fals cum e cel clamat de PSD. Patriotismul autentic mișcă lucruri, reclădește speranța.

Merg alături de oameni buni în această competiție și sunt mândru de asta. Îmi doresc din toată inima să mergeți și dumneavoastră alături de noi – pe 26 mai și pe mai departe.

Siegfried Mureșan

Senator Filipescu: “PNL Călărași va fi în primele zece organizații”

Senatorul liberal Răducu Filipescu, vicepreședinte al PNL, este optimist în ceea ce privește șansele partidului din care face parte la alegerile europarlamentare. Cu toate acestea, Filipescu recunoaște că, în regiunea Sud-Muntenia, PNL ar putea înregistra un scor  electoral mai mic decât cel la alegerile europarlamentare trecute:

“Probabil că nu vom reuși să egalăm rezultatele de la alegerile europarlamentare trecute, dar ne bazăm și pe faptul că PSD nu este tocmai în cea mai bună formă. Giurgiu nu mai este un județ liberal, așa cum este Călărașiul, de aceea mă gândesc că s-ar putea să nu mai avem printre cele mai bune rezultate din țară, cum s-a întâmplat data trecută.”

În ceea ce privește șansele că organizația PNL de la Călărași să aibă un rezultat bun la europarlamentare, senatorul Răducu Filipescu apreciază că liberalii de aici se vor bucura de un rezultat bun: “Călărașiul va fi peste medie. Încerc să cred că vom fi în primele zece, pentru că în momentul de față sunt organizații care sunt mai puternice decât Călărașiul, cum ar fi Sibiu, Alba… Dacă scoate 35%, nu e regres, în comparație cu alegerile trecute. Dacă va fi sub 35%, putem spune că e un regres, dar trebuie să analizăm și condițiile în care se întâmplă acest fenomen. Avem 36 de primari. Dacă nici așa nu suntem în stare… înseamnă că trebuie să găsim alte soluții.”

Filipescu a mai spus că liberalii de la Călărași au experiență în organizarea de campanii electorale și nu-și face probleme în ceea ce privește desfășurarea pregătirilor pentru alegerile europarlamentare: “Dan Motreanu va avea patru întâlniri în zonă, ne vom întâlni cu primarii noștri și șefii de organizații. Ne facem treaba, o vom lua din casă în casă, ne vom transmite mesajul, nu este nimic nou. O să vină și Rareș Bogdan în Călărași, chiar dacă el are alocate mai mult județele din vest.”

Filipescu a fost provocat să comenteze și despre imaginea lui Călin Popescu Tăriceanu, în campania electorală, poză modificată în Photoshop astfel încât liderul ALDE să pară mai tânăr: “Și când l-am cunoscut eu, acum 20 de ani, era mai bătrân decât apare pe bannere. Eu știu ce să zic?! Poate vrea să se mai însoare o dată.”

Întrebat ce crede despre anunțul făcut de PSD Călărași, cum că primarii liberali Ion Iacomi și Aniel Nedelcu ar fi trecut la PSD (primul este fratele liderului PSD, Iulian Iacomi, al doilea s-a căsătorit anul trecut cu senatoarea PSD Roxana Pațurcă), Filipescu s-a arătat neîncrezător față de cel puțin una din posibilități: „Vrăjeli d’astea de campanie știm și noi. Ion Iacomi nu o să treacă la PSD, eu vă spun de acum. Nu același lucru pot să spun și de Borcea, că acolo, na, e în pat cu diavolul… La Dor-Mărunt, Iulian Iacomi își ia voturile singur, nu trebuie să i le dea fratele lui, care e la PNL. Nu uitați că Iulian Iacomi a fost două mandate primar la Dor Mărunt. Are și el oamenii lui de unde își ia voturile, fără să fie nevoie ca fratele lui să facă vreun gest și să-i dea voturi. Nu îmi fac probleme că Ion Iacomi ar putea să plece de la PNL la PSD. El va candida, la anul, pe PNL. O să vedeți! Nici de Aniel Nedelcu n-aș fi sigur că se va duce la PSD.”

Liderul liberal Răducu Filipescu a comentat și despre unele nemulțumiri față de starea de lucruri din municipiul Călărași:

“Sunt foarte multe lucruri care nu s-au făcut, dar care se vor face. Pentru că în țara asta, până îți vin banii îți trece un mandat. Am fost trei mandate președinte de Consiliu Județean. Gândiți-vă câți ani mi-au trebuit să fac casa de cultură! Că dacă aveam un singur mandat o începeam eu și o termina altul. Așa se fac lucrurile în România, foarte greu. Sunt câteva orașe în România, conduse de liberali sau PSD-iști, care merg mai repede și mai bine. Dar pentru că sunt orașe foarte mari și nu pot fi refuzate, nu pot fi date la o parte. Călărașiul este un oraș mic.”

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a promis fonduri pentru reabilitarea cladirilor de patrimoniu din municipiul Calarasi

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, s-a aflat sâmbătă în judeţul Călăraşi fiind prezent in municipiile Olteniţa şi Călăraşi unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene. După-amiază, Breaz a susţinut o conferinţă de presă la sediul PSD, alături de conducerea organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, respectiv președintele Iulian Iacomi, președintele executiv, 14. În cadrul discuțiilor dintre ministru, parlamentari și autoritățile locale s-a ridicat problema avizelor pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu, dar s-a și discutat punctual pe oportunitățile oferite de OUG 76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, ordonanță care a fost aprobată de Parlament și care a fost trimisă președintelui României pentru promulgare. A fost abordată problema uneia dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din județul Călărași, Școala Gimnazială Carol I, clădire aflată în patrimoniul primăriei și s-a decis împreună vizitarea acesteia. Soluția pentru reabilitarea școlii este întocmirea unui proiect cu studiu de fezabilitate, care trebuie înaintat la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Acesta va aloca imediat fondurile necesare reabilitării. Este și  cazul situației dotării Spitalului Județean Călărași, situația clădirilor de patrimoniu călărășene trebuie rezolvată în același mod – este suficientă întocmirea unui proiect pentru a obține fondurile necesare, au spus social democrații. Paradoxul este că, până acum câțiva ani, clădirile de patrimoniu nu erau reabilitate pentru că nu erau bani la buget. PSD a asigurat creșterea economică necesară alocării unor sume importante pentru reabilitarea acestor clădiri, important este ca autoritățile locale să îi ceară, însă, au subliniat social democrații călărășeni.